Covid, imi pare bine!

Buna, eu sunt Covid! Imi pare bine!

Pe bune? Doar nu te astepti sa-ti spun: „Buna! Adriana, incantata!”. Ne stim totusi de un an. Bine, eu am auzit de tine, tu tocmai ce m-ai intalnit. Ai umblat „oleaca” pana sa ajungi la mine. Si eu care credeam ca faci si tu o selectie mai amanuntita… desi am auzit ca te duci unde vezi cu ochii, nu tii cont de nimeni si nimic.

Pai mai Covid, am auzit atatea despre tine ca m-am si plictisit. La un moment dat nici nu-mi mai pasa de tine. Am fugit cat am putut de tine dar cred ca la un moment dat fuga asta m-a obosit. Si m-ai prins din urma, aia e. Norocul meu e ca m-am considerat mult mai puternica decat tine. Da, da. Nu m-am indoit o secunda de forta corpului meu ca te-ar putea invinge. Trebuie sa recunosc totusi ca mi-ai dat ceva dureri de…spate. Chiar ma. Ce-ai ma cu spatele meu? Face sport si ii place de regula sa fie activ. Si te-ai bagat tu repede in seama. In primele zile de cand m-am pricopsit cu tine pe mine, mi te si imaginam. Zici ca faceai dans contemporan in tot corpul meu. Te-am lasat sa-ti faci damblaua si m-am culcat. Am dormit sau am stat pe canapea cu ochii pierduti in Netflix. Ma ajuta orice activitate care nu ma obliga sa gandesc. Si asta cu netflixu a cam fost singura. 3 pagini dintr-o carte am apucat sa citesc intr-o saptamana. In rest, mancare, somn, telefon si Netflix.

Ma obosesti maxim. Nu stiu care e faza. Te tot plimbi dintr-o parte in alta, nu stai locului o secunda. Si asta ma oboseste teribil. Ca eu nu dorm niciodata 11 ore legate. Ei, acum le dorm bine merci. Poate poate te plictesti intr-un final. Eu una inteleg de ce autoritatile ne obliga sa stam 14 zile cu tine in casa. Ca ne obosesti maaa. Si oricum n-am fi in stare de nimic cu tine pe capul nostru. Eu una vreau sa dorm, sa mananc si sa nu fac nimic. Mi-a luat o saptamana sa imi fac curaj sa scriu aici. Mai am o saptamana de hibernare si mi-e teama ca atunci cand o sa ies, o sa ma clatin si nu o sa fiu in stare sa stau mai mult de doua ore in picioare. Plus ca stomacul meu incepe sa riposteze de la atatea pastile. Da-i parasinus, baga vitamina C, baga si D, nu uita de Magneziu, Quercetina e recomandata, Baraka, da ia si niste Asperten ca stomacul meu o ia la sanatoasa: „Hooooo. frana! Ca mai sunt si eu pe aici. Nu doar Covid.” Si are dreptate. Scapi de una dai de alta.

Tare al naibii mai esti. Si sunt multi care nu cred in tine. Eu doar nu te-am luat in serios. Nu voiam sa accept ca mi-ai putea face vreun rau care sa ma sperie. Recunosc, te-am subestimat un pic. Si eu sunt unul din cazurile alea fericite, fara febra, fara frisoane, lipsa de oxigen sau plamani afectati, Doamne fereste. De fapt, vedem la doctor dupa ce ne dregem de tot.

Am suferit tare tare mult ca mi-ai luat pofta de mancare. Pai mie domnule Covid, mie imi place sa mananc! Imi place sa simt gustul mancarii, sa mananc cu pofta, de foame si de placere. Mi le-ai luat pe amandoua: si foamea si placerea. Noroc ca n-a tinut mai mult de 5 zile aceasta trista poveste. Si noroc ca te-ai indurat si mi-ai dat repede gustul la loc. Lasa, ca ai facut destule rele. Mai fa si cate un bine. De e posibil asa ceva.

Sper totusi ca daca tot ai fost ocupat cu spatele meu, n-ai mai umblat si pe la plamanii mei. Ma gandesc ca daca n-am tusit, inseamna ca i-ai lasat in pace. Inca o data, vedem la doctor mai tarziu.

Si mai sper la ziua in care tu o sa obosesti. Daca tot ai obosit toata planeta cu prezenta ta, sa ajungi la un moment dat sa obosesti si tu. Eventual sa mori. Sau nu stiu, sa dispari. Sper vaccinul sa te ajute sa dispari.

Sper ca oamenii care nu cred in tine, sa nu pateasca nimic. Da, pentru ca eu nu pot dori raul nimanui. Sper sa-i lasi in pace pe cei vulnerabili si sa-i ocolesti. Sper sa-mi lasi familia si prietenii in pace. Sper la ziua in care tu, Covid 19, o sa mori.

Publicitate