Ce am vrut “sa ma fac cand voi fi mare”? Actrita si cantareata mexicana.

Da. Asta era raspunsul unei fetiscane de 11 ani dupa ce a urmarit cateva episoade din telenovela Marimar. Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit pana atunci sa invat sa cant. Desi invatasem multe melodii de muzica populara pe care le asculta mama acasa si le cantam pe dealurile din curtea scolii πŸ™‚ Dar nu am avut dorinta sa cant. Pana am vazut-o pe Thalia cantand πŸ™‚ Eram fascinata. Mi-am dorit sa fiu ca ea. I-am invatat piesele, scoteam versurile oprind casetofonul si deruland caseta cand nu intelegeam…a fost perioada in care am invatat sa iubesc muzica. Imi placea ce simt si cum simt cand cantam. Cand eram singura acasa, dadeam concerte in camera si ursuletii de plus erau fanii mei veniti la concerte. :))

Am avut cateva incercari de a “ma face auzita”. Si am fost respinsa. Nu eram buna. Au fost oameni dragi care mi-au spus ca nu am nicio treaba cu muzica. Si i-am crezut. Multi ani. Asta nu inseamna ca am incetat sa imi doresc. Nu. Imi doream in continuare sa cant dar era imposibil. Eu nu aveam voce buna. Eu nu stiam sa cant si punct. Cantam cand nu ma auzea nimeni. Si am ajuns sa cred si eu despre mine ca nu am voce. Cantam si nu imi placea cum suna. Si sufeream. Si plangeam. Si nu spuneam la nimeni durerea mea. Mi-era rusine. Dar nu am incetat niciodata sa cred.

Au trecut anii si a venit o perioada in care am ajuns sa cred ca sunt prea batrana pentru asta. Gata, nu mai sunt o pustoiaca, nu ma va lua nimeni in seama, trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu o sa cant niciodata. Sau mai bine zis nu voi canta frumos niciodata. Din fericire, fata aia de 11 ani care se visa actrita si cantareata mexicana, nu a disparut definitiv. A ramas un pic din ea in sufletul meu. A, a disparut partea “mexicana” :)) Dar dorinta fetei de 11 ani sa cante si bucuria cu care o facea atunci, inca a ramas.

Eu nu am avut incredere niciodata in mine. Nici in vocea mea. Inca mai am momente. Dar sunt rare πŸ™‚ Si imi trece repede. Pentru ca am invatat sa ma bucur indiferent de ce ar spune altii. Am invatat. Am acceptat ca am nevoie de tehnica. Ca am nevoie de exercitiu. Am nevoie de cursuri. Dar cel mai important, am nevoie sa nu-mi mai fie frica. Sa nu ma mai judec, sa nu ma mai pedepsesc cand nu iese bine. Cand nu iese perfect. Am invatat sa cant si sa ma bucur.

Ascultam muzica lui Jessie J pe programele tv de muzica. Mi se parea foarte excentrica. Imi amintesc de videoclipul “Do it like a dude.” Desi e mai mica decat mine, la momentul acela credeam ca e cu vreo 10 ani mai mare ca mine :)) Pentru ca avea o maturitate muzicala pe care eu n-am dobandit-o nici acum. La multi ani dupa, profesoara si mentorul meu pot spune, mi-a dat la studiu prima piesa a lui Jesssie. “Sweet talker” in varianta acoustica. Mi s-a parut de necrezut ca eu as putea canta piesa aia. Si a durat ceva pana sa fiu in stare. Dupa vreun an cred, a venit cu propunerea sa invat “Mamma knows best”. Deja am inceput sa am incredere in mine ascultand piesa. Daca profa mi-o da la studiu, inseamna ca sunt in stare. Altfel nu mi-ar fi dat-o. E foarte sincera cu alegerile muzicale in ceea ce ma priveste.
Piesa asta este piesa care reuseste sa scoata toata bucuria care exista in mine in ceea ce priveste muzica si interpretarea vocala. Tot ce simt in timp ce cant piesa asta as vrea sa nu pierd niciodata si mi-as dori sa simta toata lumea ce simt eu.

Am vazut si revazut videoul. Si imi pare rau ca nu se vede bucuria la nivelul la care eu o simt in timp ce cant. Da, inca mai sunt voci in capul meu care spun: “ah, uite nota aia nu suna bine, a, aici ar fi trebuit sa fac nu stiu cum si bla bla bla”. Cred ca au ramas vocile celor care mi-au spus ca eu nu pot face asta si nu o sa pot niciodata. Dar simplu fapt ca ma arat publicului online, imi demonstreaza mie ca am suficienta incredere ca eu pot. Eu sunt magician πŸ™‚ Nu, serios, mai am multe de invatat, stiu. Si o sa ma opresc doar cand o sa raman fara voce.

Si o sa mai scriu pe subiectul asta. Este unul sensibil. Pe alocuri dureros. Al naibii de dureros. Dar si frumos. Si face parte din mine. Este ceva ce nu as putea descrie vreodata suficient de bine in cuvinte. Dar fata aia care se temea sa cante in fata publicului si atunci cand a fost nevoita sa o faca, o facea prost, da’ prost rau, acum vine cu bucurie si se arata. Asa cum e ea. Imperfecta. Dar fericita sa cante πŸ™‚

Inca nu primisem cadou stativul de microfon. Ala cu care pot face ce vreau. πŸ™‚

1 Comment

Leave a Comment

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s